Scrisoare către fostul

O scrisoare,în mod normal, ar trebui să înceapă cu "dragă" cuvânt pe care după tot ce mi-ai făcut nu-l pot folosi când e vorba de tine. De asemenea, ar trebui să continue cu numele persoanei, nume pe care prefer să nu-l scriu, să nu-l pronunț, în speranța că poate, doar poate, îmi va fi mai ușor să uit..

Știu, sunt conștientă că n-ar trebui să încerc să uit, ar trebui să-mi amintesc cu drag amintirile bune și să las cicatricile de pe sufletul meu să se vindece prin a mă împaca cu tot ce s-a întâmplat, dar încă nu pot face asta, nu după tot ce mi-ai făcut.  

Mă gândesc mereu la ce am făcut să merit asta. Pe cine am rănit atât de tare încât să merit să-mi fie sufletul aruncat de la etajul 10 de către cea mai importană persoană din viața mea...Și nu pot să-mi dau seama. Poate totul se datorează faptului că am fost prea bună, iar atunci când esti bun esti luat de prost, lecție pe care n-am fost niciodată în stare să o învăt.  Nu pretind să fiu perfectă, nu-ncerc să spun că eu n-am făcut greșeli în relația dintre noi doi, doar că oricât încerc să-mi dau seama, nu pot să realizez ce-am făcut atât de rău încât să merit tot ce mi-ai făcut.

Ți-am oferit iubire și tot ce am primit înapoi au fost minciuni. M-ai făcut să mă îndoiesc de mine și de tot ce e în jurul meu. Mi-ai spus "te iubesc" și "nu vreau să te pierd" plus o mie alte de cuvinte dulci, toate false. M-ai învățat că pentru noi nu există "te iubesc", în cazul nostru e "teiubesc" scris legat, pentru că între inimile noastre nu există distanță.  Acum, după atâta timp, încă aș vrea să știu dacă tot ce-ai spus au fost doar minciuni. Dacă măcar la începutul relației m-ai iubit, sau dacă tot ce-ai vrut e să te folosești de mine. Să-mi folosești sufletul pe post de o cârpă cu care să-ți ștergi tu sentimentul de singurătate. Aș vrea să știu dacă, măcar o singură dată, ai regretat tot ce mi-ai făcut.

 Dar știu că tu ești condus de demnitate și orgoliu, motiv pentru care n-o să aflu niciodată.  

Poate tu încă vezi lucrurile altfel, poate din punctul tău de vedere eu sunt cea vinovată, cea care ne-a distrus. La început, după despărțire, asta am crezut și eu. Pentru că asta m-ai făcut tu să cred. Dar te minți, la fel cum m-ai mințit și pe mine. În relația asta, amândoi am comis greșeli, dar propriul tău suflet plin de ranchiune și egocentrism e ceea ce a adus finalul între noi doi. 

Tu ești vinovatul, iar eu cea care a avut de suferit că a îndrăznit să vadă bine într-un om ca tine. 

Ar trebui să-ți doresc numai lucruri rele, să-mi doresc ca cea cu care m-ai înlocuit mult prea repede să te facă să suferi cum m-ai făcut tu pe mine. Să-mi doresc să-ți pierzi încrederea în toți oamenii din jur, ca apoi, când în sfârșit găsești curajul să oferi cuiva încrederea ta, aceea persoană să dea cu ea de pământ, făcându-te să te simți ca și cum ai fi ultimul om de pe toată planeta asta mare. Exact așa cum m-am simțit și eu. 

 N-o să neg că după ce m-ai lăsat cu inima incapabilă să respire, îți doream toate cele de sus. Însă am realizat că nu asta mă definește. 

Nu mai știu cine am fost înainte să te cunosc, dar știu că eram un om bun. N-o să te las să schimbi asta. O să-L las pe cel de sus să te judece, o să-mi acept greșelile făcute de mine și o să învăt să privesc tot ce s-a întâmplat ca pe o lecție de viață. Nimic mai mult. O să-mi învăt inima să iubească din nou, de data asta alegând un om bun, capabil de iubire și care să o merite pe a mea. O să încetez să mă urăsc pentru că am fost atât de naivă să am încredere să-mi pun inima în palmele unui om ca tine, cât și pentru faptul că, atât de mult timp, am considerat că nu am fost "destul de bună pentru tine", regret care m-a stingherit multă vreme. Recunosc că încă nu m-am împăcat cu trecutul meu, dar plănuiesc să o fac. O să-mi aduc singură fericire în viața mea. Și o să încep prin a învăța să mă iubesc din nou. 

Eu o să mă iert pe mine întâi, iar pe tine o să te uit.